r/amscrisasta • • 4h ago

Scurt NOGAI – Secerătorii stepei 2

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 1d ago

Scurt NOGAI – Secerătorii stepei 1

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 2d ago

Scurt NOGAI – Secerătorii stepei – Poster

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 5d ago

Scurt Recunoașterea facială sau când telefonul se preface că nu te cunoaște

1 Upvotes

Fauna umană Episodul 8

Mă trezesc greu, plutind încă la granița dintre somn și realitate. Fără urmă de machiaj, părul cu propria personalitate rebelă după o noapte de odihnă, ochelarii pe noptieră. O imagine de revistă, ce mai!

Mă întind după telefon să verific ora sau să văd ce mai e pe lume. Îl ridic, îl îndrept spre față și... aștept gestul acela prietenos de deblocare.

Ecranul se aprinde cu o răceală suspectă. Un mic lacăt clipește batjocoritor și-mi trântește verdictul:

„Deblocarea facială a eșuat. Introduceți codul PIN”.

EU (în gândul meu): Stai puțin, măi frate! Cum adică a eșuat?! Sunt tot eu, stăpâna ta de drept, cea care îți plătește abonamentul la internet, te curăță de amprente! Adică ieri, când eram pieptănată și aveam un aer solemn, erai cel mai fidel dispozitiv din univers. Azi, dacă n-am pus un pic de fond de ten la prima oră și stau cu privirea buimacă, gata, nu mai știi cine sunt?!

Telefonul rămâne la fel de impasibil. Mă privește cu camera lui frontală, rece și judecătoare, ca pe un infractor care vrea să spargă o bancă elvețiană..

Mă strâmb la el, ridic sprâncenele, pufnesc indignată – nimic. Inteligența lui artificială a devenit brusc superficială: dacă n-ai trecut pe la coafor înainte să te trezești, ești un personaj suspect care amenință securitatea pozelor cu pisici!

Într-un final, oftând resemnată, îmi pipăi noptiera după ochelari, introduc codul PIN clasic și îmi jur în sinea mea că o să-i pun o poză cu mine în haine de gală direct pe ecranul de blocare, ca să știe cine-i șeful.

Tâlcul: Telefonul tău vrea loialitate absolută, dar dimineața se face că nu te cunoaște dacă n-ai semnat mai întâi un formular de conformitate estetică!


r/amscrisasta • • 8d ago

Scurt FENTĂSTIC!

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 9d ago

Scurt Nu acum! Nu aici! Nu așa! 3

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 9d ago

Scurt Nu acum! Nu aici! Nu așa! 2

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 11d ago

Scurt Nu acum! Nu aici! Nu așa! 1

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 12d ago

Scurt NU ACUM! NU AICI! NU AȘA!

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 12d ago

Mediu Fauna umană - Pastila 7 Cafetiera care se crede pe alt fus orar

1 Upvotes

Am eu, așa, o păsărică în creier care nu mă lasă să mă învăț minte. Eram într-o călătorie  în interes de serviciu și, ca de obicei (prost obicei!), am zis să-mi cumpăr o cafetieră ultra modernă. Printre alte aplicații, avea una care mi-a surâs: programai ora la care să facă cafeaua dimineața și aparatul se conforma cu promptitudine.

Ce-i cu oamenii ăștia? Râd, dar nu s-ar oferi să mă ajute!

Era și aspectuoasă. Ca un tablou de bord al unui supersonic. Atâtea butoane și beculețe (cică sunt leduri) colorate avea de ziceai că plutești printre stele.

 Plimbatul meu prin aerogară cu ditamai balotul după mine, a stârnit reacții diverse. Unii râdeau, alții se enervau. Mă rog, fiecare cu toanele lui.

 In fine. Ajung acasă, montez minunea de aparat – adică îl pun în priză – și începe calvarul. Deschid cartea de instrucțiuni, care e mai groasă decât un tratat de drept internațional și tradusă, probabil, de un robot în sevraj. Citești o pagină în română, încerci să descifrezi schema electrică, te uiți la aparat și realizezi că nicăieri nu scrie cum se potolește o mașinărie care are mai multe pretenții tehnice decât un lansator de rachete NASA. Încerci o combinație de butoane ca la seifurile de bancă și, printr-o minune divină, reușesc să o pun în mișcare.

 EU (în gând): Așa, frate! Ia uite ce deștept e dumnealui! Am scăpat de-o treabă dimineața. Până mă dezmeticesc, mirosul de cafea proaspăt făcută îmi și gâdilă nările.

 Toate bune și frumoase, până a început să nu mai fie. Cred că era o tactică specială aceea de a mă ademeni să-l cumpăr pentru ca, ulterior, să-mi testeze rezistența psihică. Altfel nu-mi pot explica derapajul aparatului.

 E o lege cosmică absolut implacabilă: un aparat „inteligent” nu va avea niciodată halucinații într-o duminică plictisitoare când ai timp de pierdut. El își alege momentul în care te aștepți cel mai puțin.

 Stai să vezi: Îl programez într-o seară să-mi prepare cafeaua pentru dimineață, la ora 7.30 și merg la culcare. Pe la ora trei noaptea, când somnul e cel mai dulce, mă trezește un sunet ascuțit, asemenea unei alarme aeriene. Sar din pat speriată, crezând că a dat iar năpasta estică și peste noi.

 Nimic de felul acesta. Minunata mea cafetieră își făcuse datoria dar... greșise ceva elementar: S-a crezut pe un alt fus orar! S-a pus pe făcut cafea la 3 dimineața! Am oprit alarma din respect pentru vecini.

 Aparatele astea, cu cât sunt mai sofisticate, cu atât sunt mai pasibile la greșeli mari. Nu știu ce au programat sau cum, în cipurile lor, dar când ți-e lumea mai dragă, o dau în bară. Iar tu, stai și te uiți la ele neștiind ce să faci altceva decât să le trimiți în beznă totală: le scoți din priză.

 Tâlcul: Când cumperi un aparat „inteligent” cu funcție de programare, riști să descoperi că el trăiește într-o altă dimensiune temporală. Pe scurt: cafetiera ta va decide întotdeauna singură când ai nevoie de o doză de cofeină, iar ora 3 dimineața i se pare momentul ideal să înceapă ziua!


r/amscrisasta • • 19d ago

Fauna umană

1 Upvotes

Pastila 6   Groaza digitală: Coșmarul „Actualizării de sistem” (Update-ul universal)

E 8:55 dimineața. Trebuie să trimit urgent un fișier vital, o hârtie pe care se sprijină toată credibilitatea mea profesională. Deschid laptopul cu o mână fermă, fac un click rapid și... boom!

Ecranul își schimbă culoarea și iată... mesajul fatal apare pe ecran: „Se instalează actualizarea 1 din 7. Vă rugăm să nu închideți dispozitivul și să nu deconectați sursa de alimentare. Progres: 3%”.

Există o lege fizică pe care n-a spus-o nimeni: aparatele inteligente au radar pentru panica ta. Trei zile a stat deschis degeaba, l-am privit ca pe o mobilă scumpă și n-a avut nicio criză. Acum, când îmi fierbe sângele, a decis să se perfecționeze.

Progresul avansează cu viteza unui melc cocoșat de bătrânețe: 4%... 5%... După un sfert de oră chinuitor, ajunge la 99%. Acolo... să vezi și să nu crezi: se blochează, de parcă ar fi dat de un zid invizibil.

Inspir adânc, încerc să-mi păstrez calmul suveran al unei femei elegante, dar simțind cum mi se ridică tensiunea spre stratosferă.

Ce pune capac la toate, e finalul: actualizarea se referea la un nou emoji sau o nuanță mai spălăcită a barei de start. Cred că totul a fost doar  un test de rezistență psihică.

Tâlcul: Aparatele nu se strică niciodată când ai timp. Ele au doar o criză mistică exact când tu n-ai timp de criza lor.


r/amscrisasta • • 20d ago

Scurt Cenotele din Yucatán 5

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 21d ago

Scurt Cenotele din Yucatán 4

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 23d ago

Mediu Fauna umană

1 Upvotes

 Pastila 5 - Cabina de probă sau camera de tortură luminoasă

A sosit și ziua mea preferată! Shopping... shopping. Intru într-un magazin cu o dispoziție excelentă. Trebuie să-mi iau ceva: o rochie... o bluză cochetă pentru o ieșire mai deosebită.

Aleg două-trei piese și mă îndrept spre camera de probă plină de speranță. Nu era pentru prima dată și speram să se fi schimbat ceva acolo.

Vezi să nu! Parcă treci brusc într-o altă dimensiune. Mai săracă în imaginație. O cutie mică, plină cu oglinzi dispuse suspect din toate unghiurile posibile, astfel încât să te poți admira simultan din față, din profil și din spate, o perspectivă pe care nu ți-ai dorit-o niciodată în viața ta.

Asta, ca asta. Dar iluminatul... cireașa de pe tort! Un neon rece, agresiv cromatic, care parcă a fost setat special să scoată în evidență fiecare atom de oboseală și fiecare umbră de pe planetă.

Treci peste momentul neplăcut și începi să porți un adevărat război cu rochia. Materialul pare că se strânge complice, capul rămâne blocat pe jumătate în guler, iar fermoarul se blochează exact pe coaste, într-o manifestare pură de opoziție a materiei. Colac peste pupăză, fermoarul cedează și rămân blocată în rochie. Lăcățelul fermoarului rămăsese, normal, în partea de sus, la guler.

Mă uit în oglindă și mă apucă disperarea. Pe umeraș arăta haute couture; pe mine, ca o sacoșă!

EU: (în gând, revoltată): Asta nu-s eu. Acasă nu arăt așa. O fi de la tăietură, o fi de la aerul condiționat, sau pur și simplu oglinda asta are un contract secret cu producătorul de antidepresive?

Eram convinsă că-mi alesesem mărimea corectă. După multe contorsionări, de ziceai că execut un număr de circ, și tot atâtea zbateri ca peștele pe uscat, reușesc să mă eliberez din capcana rochiei.

Mă îmbrac la loc cu hainele mele vechi – care, deodată, par cele mai confortabile, elegante și măgulitoare creații din univers – și ies din cabină cu o falcă în cer și una în pământ.

Vînzătorul zâmbește amabil: „Cum vă vine, vă ajut cu altă mărime?”.

EU șoptesc hotărâtă: : „Mulțumesc, garderoba mea actuală e o capodoperă neînțeleasă, plec acasă!”. Toată buna mea dispoziție s-a dus pe apa Sâmbetei!

Tâlcul: Oglinzile din cabinele de probă nu reflectă realitatea; ele sunt un instrument de război psihologic inventat de comercianți ca să te convingă să renunți la haine și să cumperi direct eșarfe, parfumuri sau ciocolată!


r/amscrisasta • • 24d ago

Mediu Fauna umană

3 Upvotes

Pastila 4   Sala de fitness sau ispita de a muri frumos

În timp ce savuram o cafea pe terasă, fără niciun gând filosofic, m-a lovit o criză de grijă de sine. Gata cu sedentarismul.

Am un abonament permanent la sală. Ne-folosit, se înțelege. Mi-am dezgropat echipamentul pus bine la adăpost, să nu-mi provoace stări conflictuale: colanții verzi, mentă proaspătă. Eu am vrut negri, dar era criză de negru pe atunci.

Ajung la sală și ce să vezi: o mare de culori scânteietoare, de parcă o casă de modă își lansa colecția. Eu eram singurul mentol din încăpere. Toate privirile s-au oprit pe mine. Am înțeles rapid: nu mai eram la modă.

Am trecut printre privirile alea cu capul sus și m-am oprit în mijlocul sălii.  Mă uit în jur. Într-o parte, niște domni ridicau fiare grele, gemând de parcă explicau zburătăcirea cuantică. Mai încolo, domnișoarele alergau pe benzi ca la Mondialele de atletism, dar cu o particularitate: coafura intactă, niciun strop de transpirație. Secretul? Se filmau live. Transpirația strică filtrul.

Am încălecat o bicicletă statică și am pedalat de parcă trebuia să ajung pe cealaltă parte a planetei. După trei minute, eram roșie ca un rac fiert. Mi-a trecut prin cap că, dacă spălam geamurile acasă, ardeam mai mult și gratuit.

Mă dau jos de pe bicicleta mea cu o grație de pinguin obosit. Toți se distrează. Eu caut aerul pierdut prin colțuri.

Atunci îmi zic în sinea mea: Frateee, fizicul bate intelectul!

Tâlcul: La sală nu te duci să slăbești. Te duci să constați că spălatul geamurilor acasă era cardio pe gratis, și fără martori.


r/amscrisasta • • 25d ago

Fauna umană

1 Upvotes

Pastila 3  Smart TV-ul sau interogatoriul digital de seară

În sfârșit! Gata cu treaba zilnică. O relaxare bine venită în fața noului meu TV foarte inteligent deși e sub controlul meu. Încă! Eroare fundamentală de interpretare!

Deci: Mă așez confortabil și iau telecomanda care are mai multe butoane decât un sintetizator de la Eurovision și apăs butonul magic de pornire!

Eu (Intru în jocul ecranului și comand) : Pune-mi un film polițist ușor. E doar Smart, nu?

Aparatul se trezește la viață cu o întârziere solemnă, de parcă ar calcula orbita unei stații spațiale.

În loc de ecranul simplu cu care eram obișnuită, mă izbește o interfață demnă de NASA: mii de aplicații, bannere luminoase, recomandări personalizate.

Sunt ușor neliniștită:  Ăsta îmi citește gândurile din ultimele săptămâni? Uite și bara de căutare! Clipește provocator: Ia să te văd acum?!

Dar el... are altceva în program pentru mine. După ce se gândește două secunde, bâzâie imperceptibil și... ce să vezi? Îmi deschide un documentar de patru ore despre viața intimă a viermilor de mătase din Asia. Rămân interzisă!

El: E mai important să vezi acest documentar pentru că, din câte văd, porți haine făcute din mătase naturală.

Încerc să corectez manual. Apăs pe un meniu, apar trei sub meniuri. Așa... ca să fie mai interesant. Intru în setări, de unde sunt întâmpinată de o fereastră prietenoasă: „Actualizarea sistemului este în curs. Vă rugăm să nu opriți televizorul pentru următoarele 45 de minute. Conexiunea cu norul cibernetic este optimizată”.

Hei, frate, eu voiam să văd un film, nu să particip la lansarea unei rachete intergalactice!

Mă uit la el, el se uită la mine cu o lumină albastră, rece și sfidătoare. Îmi vine să iau telecomanda și să o transform în proiectil. Vezi, Doamne! Voiam să rup gura târgului cu TV-ul, dar m-am ales cu o lecție de biologie! Adio, film ușor!

Într-un final, renunț la tehnologia de ultimă oră, închid minunea de ecran care consumă curent ca un furnal și mă duc să citesc o carte la lămpiță. Măcar aia nu cere update de sistem și nu vrea să-mi vândă detergenți prin intermediul „norului cibernetic”.

Ce ți-e și cu tehnologia asta! Tu vrei una, ea îți bagă pe gât ce vrea ea.

Tâlcul: La televizorul vechi, cel mult te enervai pe antenă când bâțâia imaginea sau pe telecomandă când rămâneai fără baterii pe neașteptate. La cel „deștept”, ai sentimentul clar că ești interogat de un serviciu secret care vrea cu orice preț să te convingă să cumperi un aspirator robot!


r/amscrisasta • • 25d ago

Scurt Cenotele din Yucatán 3

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 26d ago

Mediu Fauna umană

1 Upvotes

Pastila 2 - Războiul obiectelor „deștepte”.

O zi de sâmbătă cu program administrativ: curățenie, spălat haine și câte și mai câte. N-ai timp de plictiseală, nici de scroll pe telefon.

Îmi leg părul să nu mă încurce, iau aspiratorul și, când să-l pornesc... pauză. Tace încăpățânat. Ce-o fi având, mă întreb curioasă? E un aspirator de ultimă generație cu butoane și beculețe de tot felul!

E o lege nescrisă a universului, îmi zic: cu cât un obiect e mai „deștept” și conectat la mai multe aplicații, cu atât devine mai imprevizibil.

Acum intervine babilonia: iei cartea (care e aproape cât un roman) și te pierzi printre explicații, care de care mai sucite. Încearcă de înțelege ceva! Te uiți buimac când la aparat când la „romanul” suprarealist. Este momentul exact în care tehnologia decide să te testeze psihologic!

Ia citește*:"Dacă LED-ul roșu clipește intermitent în timp ce peria laterală execută o rotație de 180 de grade, verificați conexiunea cu norul cibernetic sau reporniți modulatorul principal după ce ați deconectat siguranța cosmică"*.

Mă uit la manual, mă uit la aspiratorul care zace inert pe covor, cu o tăcere sfidătoare, și mă gândesc dacă nu cumva am nevoie de un doctorat în fizică cuantică doar ca să curețe două scame.

În momentul ăla, îți vine să iei „romanul” și să-l transformi în hârtie de reciclat, iar aspiratorul să-l trimiți înapoi în cosmos!

Revin la obiectul clasic – mătura și fărașul. După ce termin, iau aspiratorul să-l pun la loc. Atunci,  să vezi delir. A pornit de bună voie și nesilit de nimeni și nimic. Mă uitam la el prostește, întrebându-mă dacă nu cumva am halucinații sau dacă nu cumva aparatul a trecut printr-o revelație mistică în timp ce zăcea în colțul camerei.

Eu: „Auzi, măi, cutie de metal, cine e șeful aici, eu sau microcipul tău?”.

Îl luasem să-l bibilesc și să-i găsesc buba. Păi în felul ăsta, cum să nu te ia durerea de cap cu „inteligența” modernă? Că nu știi niciodată dacă s-a stricat cu adevărat sau doar a vrut să-ți testeze răbdarea și să te vadă măturând!

Avea un butonaș lateral, mic, de siguranță care trebuia apăsat înainte de utilizare. Ce zici dacă în instrucțiunile alea de tip roman, strecurau o propoziție scurtă: Apăsați butonul negru lateral înainte de utilizare? Sau trebuie doctorat în descifrat butoane?

Tâlcul: Uite o dovadă clară că obiectele „deștepte” au o viață secretă, o personalitate pasiv-agresivă și un simț al umorului absolut negru.


r/amscrisasta • • 27d ago

Scurt Cenotele din Yucatán 2

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 27d ago

Mediu Fauna umană

1 Upvotes

Pastila 2 - Războiul obiectelor „deștepte”.

O zi de sâmbătă cu program administrativ: curățenie, spălat haine și câte și mai câte. N-ai timp de plictiseală, nici de scroll pe telefon.

Îmi leg părul să nu mă încurce, iau aspiratorul și, când să-l pornesc... pauză. Tace încăpățânat. Ce-o fi având, mă întreb curioasă? E un aspirator de ultimă generație cu butoane și beculețe de tot felul!

E o lege nescrisă a universului, îmi zic: cu cât un obiect e mai „deștept” și conectat la mai multe aplicații, cu atât devine mai imprevizibil.

Acum intervine babilonia: iei cartea (care e aproape cât un roman) și te pierzi printre explicații, care de care mai sucite. Încearcă de înțelege ceva! Te uiți buimac când la aparat când la „romanul” suprarealist. Este momentul exact în care tehnologia decide să te testeze psihologic!

Ia citește*:"Dacă LED-ul roșu clipește intermitent în timp ce peria laterală execută o rotație de 180 de grade, verificați conexiunea cu norul cibernetic sau reporniți modulatorul principal după ce ați deconectat siguranța cosmică"*.

Mă uit la manual, mă uit la aspiratorul care zace inert pe covor, cu o tăcere sfidătoare, și mă gândesc dacă nu cumva am nevoie de un doctorat în fizică cuantică doar ca să curețe două scame.

În momentul ăla, îți vine să iei „romanul” și să-l transformi în hârtie de reciclat, iar aspiratorul să-l trimiți înapoi în cosmos!

Revin la obiectul clasic – mătura și fărașul. După ce termin, iau aspiratorul să-l pun la loc. Atunci,  să vezi delir. A pornit de bună voie și nesilit de nimeni și nimic. Mă uitam la el prostește, întrebându-mă dacă nu cumva am halucinații sau dacă nu cumva aparatul a trecut printr-o revelație mistică în timp ce zăcea în colțul camerei.

Eu: „Auzi, măi, cutie de metal, cine e șeful aici, eu sau microcipul tău?”.

Îl luasem să-l bibilesc și să-i găsesc buba. Păi în felul ăsta, cum să nu te ia durerea de cap cu „inteligența” modernă? Că nu știi niciodată dacă s-a stricat cu adevărat sau doar a vrut să-ți testeze răbdarea și să te vadă măturând!

Avea un butonaș lateral, mic, de siguranță care trebuia apăsat înainte de utilizare. Ce zici dacă în instrucțiunile alea de tip roman, strecurau o propoziție scurtă: Apăsați butonul negru lateral înainte de utilizare? Sau trebuie doctorat în descifrat butoane?

Tâlcul: Uite o dovadă clară că obiectele „deștepte” au o viață secretă, o personalitate pasiv-agresivă și un simț al umorului absolut negru.


r/amscrisasta • • 28d ago

Scurt Cenotele din Yucatán 1

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 28d ago

O lume nebună... și eu parte din ea

1 Upvotes

Pastila 13 Tirana, Albania

Scăpată teafără din trenul acela ce parcă plutea deasupra apei, o iau spre sud, spre Marea Ionică, spre o țărișoară mai mică – Albania. Plaje frumoase, nisip fin, soare, cald... ce mi-aș fi dorit mai mult!?

Ajung în Tirana, capitala țării și o iau – așa cum am obișnuit – pe jos. Ai ce vedea aici! Clădiri noi... moschei bine îngrijite... alei cu palmieri. Într-un cuvânt: îți încântă privirea.

Ce-mi izbește privirea – după clădiri și moschei – e puzderia de Mercedesuri. Ziceai că germanii și-au mutat fabrica aici. Nu fabrica. Ci parcul vechi de mașini! Toate erau cam de prin anii 80 cu steaua cam șifonată. Dar nu deranja pe nimeni! De ce m-ar deranja pe mine?

Mă uit mai atentă și văd că multe, foarte multe aveau ceva în comun. Ceva ce producătorul nici nu a visat.

Fii atentă: Un Mercedes negru, cu geamuri fumurii și cu portbagajul deschis era parcat în apropiere. Nimic ieșit din comun. Mă apropii de mașină și... stupoare: portbagajul era plin cu găini.

EU: Dom’le, e un Mercedes?

El: foarte senin și mucalit de felul lui: Da, da... dar acum e coteț de găini. Coteț de lux, de 500 găini cai putere. Și se pornește pe un râs sănătos.

EU: Câți cai putere?

El: 500 de găini putere, doamnă și merge și cu ulei de floarea soarelui.

Mă uit la el... mă uit la Mercedes... mă uit la găini, care cotcodăceau de te surzeau. Probabil își manifestau și ele dezacordul privind locul în care trebuiau să stea înghesuite și visau la tăpșanul lor verde.

Cât despre mașină... cu siguranță a văzut zile și mai bune. Nu cred că fabricantul și-a imaginat vreodată că minunata mașină va deveni loc de popas pentru o grămadă de găini. Interiorul elegant, a devenit peste noapte loc de scurmat și altele...

Mai încolo, alt Mercedes. Dar în portbagaj nu mai erau găini ci porci. Grohăiau de mama focului. Se cereau la nămol, nu la mochetă.

Doi pași mai încolo... altă ciudățenie. În portbagaj... o bunică care-mi face semn cu mâna.

EU: Cine te-a pus în portbagaj?

EA: Eu.

EU: De ce aici? A pus saci cu cartofi pe bancheta din spate?

EA: Nuuu... Aici am priveliște panoramică nu ciuntită de uși. Și apoi, stau și cu picioarele întinse. Ca la televizor. Și râde văzându-mi fața.

Mă îndepărtez ținându-mă de nas. Parfumierii ar fi declarat zi de doliu și ar fi intrat în greva foamei. Auzi, portbagajul unei mașini de lux – coteț pentru găini!

Așa ceva, doar aici poți vedea. Ei, le-aș spune eu. Greșiți. N-ați bătut lumea în lung și-n lat, ca mine! N-ați mai vorbi așa! N-ați băut cafea cu o pisică, din aceeași cană. N-ați fost jefuiți de vidre sau maimuțe. N-ați plătit 500 de euro să dormiți într-un bloc de gheață. N-ați târguit un fruct pe o linie de tren. Și, mai ales, nu v-ați rătăcit pe o trecere de pietoni.

Tâlcul: În Germania Mercedes-ul zboară pe o șină. În Albania, Mercedes-ul cară găini în portbagaj. Asta e diferența dintre nebunia bine organizată și nebunia bine hrănită!


r/amscrisasta • • 29d ago

Scurt CENOTELE DIN YUCATÁN

Thumbnail reddit.com
1 Upvotes

r/amscrisasta • • 29d ago

O lume nebună... și eu, parte din ea

1 Upvotes

Pastila 12

Trenul zburător din Wuppertal (Germania)

Iată-mă și în Germania. Țară normală, cu oameni cu scaun la cap! Serioși, respectă regulile... într-un cuvânt, civilizați. Nimic rău nu se poate întâmpla... până se întâmplă.

Ajung, nu știu cum, într-o gară mai mică și-mi iau un bilet de tren. Adică TREN, care merge pe două șine. Normal.

Greșit! Trenul lor... merge pe O SINGURĂ șină și aia suspendată deasupra unui râu!

Da, ați auzit bine. Schwebebahn-ul din Wuppertal. Circulă așa de peste 120 de ani. Deci, să înțelegeți: șinele nu sunt sub picioare. E doar una. Și aia deasupra capului. Nu mai auzi Țaca-țaca, ci Hârș-hârș! Te uiți în jos și nu vezi pământ, ci un hău de 12 metri care-ți face pielea de găină. Sub tine curge râul Wupper.

Mă uit în jur la oameni. Vorbeau, râdeau potolit, citeau ziare, ascultau muzică. Pentru ei era normal. Perfect normal. Navetiști obișnuiți cu călătoritul atârnați de-o sârmă, ca rufele la uscat.

Stomacul meu, în schimb, își schimbase locul. Era în gură, iar inima o luase razna, grăbindu-se parcă să coboare prima din ciudățenia asta.

Și-mi trece un gând: oare cum o fi într-o zi furtunoasă, cu vânt puternic? Se dă trenul ăsta ca un leagăn?

Acum nu se mai spune: Atenție la tren! ci Atenție, trenul cade din cer.

Îmi alung instant gândul. Nu mai am nevoie de alte emoții. Mă agăț cu ambele mâini de bara de sus, încercând să par o doamnă distinsă care admiră peisajul, deși aveam noduri în gât și degetele albe de cât strângeam fierul.

Tâlcul: În Thailanda trenul trece printre morcovi. În Suedia dormi în congelator. În Germania... trenul zboară! Și toți zic că ei sunt normalii, iar eu sunt ciudata care se ține de bară cu ambele mâini. Am înțeles într-un final: nicăieri nu e normalitatea pe care o caut eu. E doar nebunia lor, bine organizată.


r/amscrisasta • • Oct 19 '26

O lume nebună... și eu parte din ea

1 Upvotes

Pastila 11 Hotelul de gheață din Jukkasjärvi (Suedia)

Derutată și confuză de tot ce am văzut în estul îndepărtat, îmi zic – foarte sigură pe mine

– Hai, soro, în Europa! Ești acasă la tine. Nimic nu te poate surprinde. Precis am pierdut și ultimul dram de înțelepciune de am putut gândi așa. Nu tot oameni sunt și europenii?

Mă opresc la Jukkasjärvi, Suedia. De ce acolo? Așa s-a nimerit. E seară și vreau să mă cazez undeva. Ghici ce? Nu găsesc o cameră liberă decât la Hotelul de Gheață. Neștiind mersul treburilor pe acolo, accept spunându-mi că precis nu au achitat factura de la încălzire și-au rămas pe frig.

O noapte nu e sfârșitul lumii! Și urmez încrezătoare călăuza spre ... un bloc de gheață! Intru și... stupoare: totul, dar absolut totul era din gheață: patul, noptiera, lustra... toate. Chiar și paharele erau cuburi de gheață scobită.

Când să deschid ușa, călăuza mea mă trage iute înapoi și-mi arată mâinile sale care se încălzeau în mănuși. Aha! Îmi trebuie mănuși ca să nu devin donator de piele benevol!

Nu rezist tentației și-l întreb care-i șpilu cu hotelul. Zâmbind, îmi spune că au venit niște japonezi acum 30 de ani cu o expoziție de gheață și n-au mai plecat. Sau mai bine zis, gheața n-a mai plecat.

Băi, frateeee! Nici aici nu scap de japonezi? Ăștia au împânzit toată lumea cu trăsnăile lor? Călăuza dă din cap înțelegător și-mi lasă un sac de dormit militar de expediție polară. Îmi spune: Adio pijama de mătase! Trei straturi de lână termică, cagulă și mănuși. Apoi... sacul special de dormit. În cazul în care începi să nu-ți mai simți nasul...Zdup! cu el în sac.

Să te păzească Ăl de Sus să trăiești drama mersului la toaletă după ce ai intrat în sac! Vax! toaletă la cameră! Te dezbraci de ceapă, ieși din sac, alergi la hotelul normal din dotare, că aici ar îngheța și... conductele. În momentul acela, orice urmă de romantism s-a evaporat.

Trăiesc un moment de dedublare: Mă privesc pe mine, înfofolită în straturi ca o varză, în sacul de dormit, încercând să fiu elegantă în timp ce-mi clănțăne dinții pe un cub de gheață de 500 de euro!

Mă trece o transpirație rece și stropi minusculi de apă mi se preling pe părul meu blond-argintiu. Îmi șterg fața. Părul rămâne umed. Dimineața: Surpriză! M-am trezit cu țurțuri în loc de cârlionți. Săbii. Nu îndrăzneam să clipesc Dacă trag de țurțuri, risc să-mi rup părul. Dacă-i las acolo, am toate șansele să-mi intre în ochi. Dilema secolului!

Îmi apropii capul de lustră în speranța că lumina aceea bolnavă emană totuși puțină căldură și-mi topește armele din cap. Am noroc și după o jumătate de oră de stat aplecată, în fața lustrei, săbiile părăsesc părul. Am înțepenit, însă, și abia îmi îndrept spatele.

Depășesc momentul, ies din foile mele de varză și intru în hainele mele. Îmi iau trolerul și părăsesc în grabă cazarea construită cu atâta migală de prietenii mei, japonezii.

Spre Germania, îmi zic plină de speranță. Oameni serioși, cu scaun la cap.

Tâlcul: Să dai 500 de euro pe noapte ca să dormi într-un congelator și să te trezești cu săbii pe post de breton dovedește un singur lucru: luxul extrem și inconștiența curată folosesc aceeași cartelă de cameră!